Scrisoare deschisă despre abuzurile de la Pungești

Sursa: https://www.facebook.com/unitisalvam
Sursa: https://www.facebook.com/unitisalvam

În atenția:
domnului Radu Stroe, ministrul afacerilor interne
și a domnului Victor Ponta, prim-ministru

În urma ultimelor evenimente petrecute la Pungești, organizațiile semnatare solicită domnului Radu Stroe, ministrul afacerilor interne, să ordone declanșarea unei anchete cu privire la faptele comise de jandarmii care au acționat în comuna vasluiană începând de luni noaptea. În opinia noastră, judecând după toate informațiile disponibile – inclusiv punctul de vedere al conducerii Jandarmeriei –, există suspiciuni susținute de evidențe greu de infirmat că jandarmii au comis abuzuri, unele dintre ele încadrabile în categoria faptelor penale.

Intervenția jandarmilor – așa cum apare în mai multe înregistrări video și relatări ale martorilor și ale ziariștilor care au asistat la evenimente – s-a petrecut nu doar pe spațiul public, ci și pe o proprietate privată a unui cetățean din localitate. Mai multe persoane care aveau corturi instalate pe terenul acestui cetățean au fost ridicate de jandarmi deși aveau acordul proprietarului să campeze acolo. Intervenția nu a fost solicitată de proprietar, deci jandarmii nu aveau ce căuta acolo, fapta fiind încadrabilă în art. 220 din Codul Penal, articol care definește tulburarea de posesie.

De asemenea, intervențiile jandamilor provoacă serioase suspiciuni cu privire la caracterul abuziv al acestora. Potrivit martorilor de la evenimente, uzul de violență a fost nejustificat. Cu toate acestea, sunt probe consistente care susțin suspiciunea că jandarmii au folosit abuziv forța împotriva unor oameni pașnici. Declarația domnului Mihai Olaru, Comandantul Jandarmeriei Române, conform căreia una dintre persoanele internate în spital în urma contactului cu jandarmii ar fi suferit de „probleme de sănătate mai vechi” este infirmată de certificatul medical eliberat respectivei persoane pentru două coaste rupte recent.

De asemenea, au fost semnalate fapte care, dacă sunt confirmate, au un caracter de abuz fără precedent în România ultimilor 20 de ani: interzicerea deplasării cetățenilor în spațiul public, prin blocarea circulației între două sate învecinate ale aceleiași comune.

Solicităm, totodată, domnului Victor Ponta, prim-ministru, să se abțină de la concluzii privind justețea intervenției jandarmilor la Pungești. Premierul a declarat luni, 2 decembrie, că „toate acțiunile jandarmilor au fost 100% conform legii”* – înainte ca instituții competente să se fi pronunțat. Cerem primului ministru și să declanșeze un control la nivelul Instituției Prefectului Vaslui pentru a stabili nivelul responsabilității acesteia față de comportamentul jandarmilor la Pungești.

Cerem atât primului ministru, cât și ministrului afacerilor interne, ca rezultatele anchetelor să fie făcute publice în regim de urgență pentru a nu lăsa să se dezvolte la nivelul populației ideea eșecului statului de drept din România.
Organizațiile semnatare:
ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei
APADOR-CH
Miliția Spirituală
Funky Citizens

*Video aici (sursa: gazedesistTV): http://youtu.be/iP6UG2yqhKc

Leave a comment