9, pache protopopescu
+031 424 32 25

Analiză: policy paper pe OUG 92 vs recomandările Comisiei de la Veneția

Colega Alis a lucrat un policy paper care analizează conținutul OUG 92 în comparație cu recentele recomandări ale Comisiei de la Veneția. Îl puteți citi în intregime aici, sau puteți vedea mai jos cele trei scenarii posibile, în accepțiunea noastră.

 

1. Refacerea pachetului legislativ. O luăm de la capăt.

Ținând cont că discuția reformării sistemului de justiție a fost susținută de unii magistrați, putem lua în considerare necesitatea luării unor măsuri pentru a-l perfecționa. Așadar se pot organiza dezbateri largi în cadrul cărora să se analizeze eventuale modificări și să se reevalueze în mod cuprinzător și în mod efectiv amendamentele care merită propuse.

Noua inițiativă legislativă trebuie să se baze pe studii sociale credibile și transparență decizională, iar procedura de urgență să fie exclusă.

 

2. Continuarea procedurii de „cârpeală” legislativă prin intervenție asupra OUG 92/2018 sau prin alte instrumente de urgență.

  1. Guvernul poate să dea o nouă ordonanță prin care să abroge OUG 92 sau să modifice unele prevederi din legile justiției. Așa cum am văzut din analiza de mai sus, OUG 92/2018 nu ia în considerare multe dintre recomandările CV, ba mai mult decât atât, înrăutățește situația actuală în unele privințe. Nu ar fi pentru prima dată când Guvernul intervine printr-o ordonanță asupra unei alte ordonanțe. Și OUG 13 a fost abrogată prin OUG 14. Un fel de inception legislativ, am putea zice. În acest caz însă e dificil de argumentat urgența legislativă astfel încât să nu vorbim despre o neconstituționalitate a intervenției.
  2. Avocatul Poporului poate să sesizeze CCR. Într-o altă speță Avocatul Poporului a sesizat CCR cu motivul că ,,Guvernul încearcă să se situeze într-o poziţie opusă şi conflictuală cu Parlamentul” care, în cadrul celor trei puteri, „are o poziţie primordială”, înfăptuind funcţia legislativă şi gestionând procesul decizional. Funcţia executivă realizată de Guvern este în mod evident subordonată şi controlată de Parlament, rolul acestuia fiind acela de „a executa legile”, iar „nu de a obstrucţiona aplicarea lor”. În aceste condiţii, ordonanţa criticată „se prezintă ca un refuz explicit al Guvernului de a aplica şi executa legea votată de către Parlament şi promulgată de Preşedintele României. Prin aceasta se încalcă comportamentul constituţional loial, comportament care rezultă din principiul separaţiei şi echilibrului puterilor.”[1] Istoricul nu ne arată însă o aplecare a Avocatului Poporului înspre a corecta modalitatea de legiferare prin OUG de la nivelul executivului (prin instrumentul său exclusiv de sesizare a ordonanțelor de urgență la CCR).
  3. OUG 92/2018 poate fi modificată de Parlament, atunci când va trece prin procedura de aprobare. În acest caz, Parlamentul va avea ocazia să țină cont de toate recomandările și de toate criticile care au fost aduse pachetului legislativ. Problema în această opțiune este însă aceea că procedura parlamentară de aprobare/ respingere a ordonanțelor de urgență este tot una în regim de urgență. Aceasta presupune că timpul alocat eventualelor dezbateri va fi de asemenea unul redus, iar probabilitatea ca și în acest caz să avem o procedură similară celei prin care a trecut pachetul legislativ inițial este foarte ridicată.

3. Autoritățile române nu vor lua niciun fel de măsuri, ignorând atât recomandările externe, cât și cele interne.

 

Dacă autoritățile vor opta pentru această variantă, efectele negative pot fi deosebit de grave.

1. Impact asupra poziției României din Consiliul Europei

Consiliul Europei, organismul pe lângă care activează Comisia de la Veneția, nu are extrem de multe instrumente la dispoziție și o eventuală excludere este destul de greu de operat. Însă Consiliul Europei poate aplica inclusiv sancțiuni care merg de la suspendarea unei delegații naționale până la pierderea dreptului de vot.

 

Dincolo de opțiunile extreme, este bine să amintim inclusiv faptul că nu doar puterea legislativă este ținută de recomandările CV, dar și Curtea Constituțională are obligația de loialitate constituțională de a valorifica opiniile Comisiei de la Veneția, așadar inclusiv în privința modificărilor aduse legilor justiției. Având în vedere statutul României de parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de stat membru al Consiliului Europei, recomandările Comisiei de la Veneția nu ar trebui să rămână fără efecte în plan practic, fiind avute în vedere la îmbunătățirea cadrului normativ, fără ca aceasta să echivaleze cu o încălcare a principiului supremației Constituției României (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013 a Curții Constituționale).

 

România a aderat la Consiliul Europei (CE) ca urmare a deciziei de la 4 octombrie 1993, formulată prin Rezoluția nr. 37/1993 a Comitetului de Miniștri al CE. Aderarea la CE, organizație fondată pe principiile respectului pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pentru valorile democrației și ale statului de drept, este considerată o etapă importantă în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) și la Organizația Tratatului Nord-Atlantic (NATO).

 

Ignorarea opiniei formulate de Comisia de la Veneția ar însemna un pas uriaș înapoi pentru România, ținând cont că rolul acesteia este de acordare promptă a unor soluții constituționale și legislative statelor membre conform standardelor și bunelor practici în domeniu.

2. Impact determinat de statutul de stat membru al Uniunii Europene

Ținând cont de criticile dure aduse de către Comisia Europeană asupra legislației cu impact asupra sistemului judiciar, aceasta ar putea apela la toate pârghiile pe care le are la dispoziție, inclusiv atacarea la Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reglementărilor contrare tratatului. Comisia Europeană poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) printr-o acțiune în constatatea neîndeplinirii obligațiilor, în urma căreia CJUE va putea să controleze respectarea de către statele membre a obligaţiilor care le revin în temeiul dreptului Uniunii. În cazul în care Curtea de Justiţie constată neîndeplinirea obligaţiilor, România este obligată să pună imediat capăt acestei situaţii. Dacă autoritățile nu se vor conforma, România va trebui să scoată bani din buzunar (adică din buzunarele noastre) ca să acopere sancțiunile financiare.[1] Acest lucru deja s-a întâmplat în legătură cu modificări aduse legislației din domeniul funcționării justiției în cel puțin două cazuri recente: în 2012, Ungaria a pierdut un caz la CJUE pentru modificări aduse vârstei de pensionare în sistemul de justiție, iar Polonia a pierdut un caz pe o speță similară chiar în luna octombrie 2018.

 

Pe o altă linie posibilă, așa cum am văzut în cazul Ungariei și al Poloniei, și împotriva României ar putea fi demarată o procedură pentru declanșarea Articolului 7 al Tratatului UE[2]. În cazul în care se constată încălcarea democrației și a statului de drept, Consiliul poate decide să suspende anumite drepturi care îi revin României, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru.

[1] https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7024/ro/#competences

[2] Art. 7 (1) La propunerea motivată a unei treimi din statele membre, a Parlamentului European sau a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu o majoritate de patru cincimi din membrii săi, poate să constate existența unui risc clar de încălcare gravă a valorilor prevăzute la articolul 2, de către un stat membru. Înainte de a proceda la această constatare, Consiliul audiază statul membru în cauză și îi poate adresa recomandări, hotărând după aceeași procedură.

Leave a comment