9, pache protopopescu
+40770896729

10 ani de proteste într-un album pentru conștiința civică

Foto: MacriStudio

Am învățat împreună protestul! Și tu ai fost parte din el, ai aprins luminițe, ai ieșit în stradă pe frig sau pe caniculă, ți-ai cerut drepturie, te-ai enervat și ți-ai adus prietenii în piața publică să strige împreună cu tine. La ultimele proteste, am arătat împreună că avem energie, idei, că ne pasă și avem chef de făcut lucruri civice. Că nu mai suntem apatici. Conștiința asta civică se construiește însă în timp. Împreună cu prietenii de la Documentaria, vrem să realizăm o mărturie vizuală, cu o scurtă interpretare sociologică, a ultimilor 10 ani de proteste din România – un album cu cele mai importante și de impact fotografii de la proteste, cele care au făcut înconjurul lumii, realizate de fotografi profesioniști.

Ne uităm în urmă să vedem unde eram acum 10 ani și ne uităm unde am ajuns. De ce? Ca să mergem mai departe, bineînțeles. 🙂  O arhivă cu valoare documentară care ne arată o imagine de ansamblu prin imaginile unor fotografi care au surprins atmosfera de acolo cel mai bine: Adrian Câtu, Adriana Neagoe, Alex Coman, Alexandra Dincă, Alexandru Mitu, Anca Cernoschi, Andreea Alexandru, Andreea Retinschi, Andrei Pungovschi, Bogdan Buda, Bogdan Dincă, Cătălin Georgescu, Ciprian Hord, Ciprian Muntele, Cosmin Bumbuț, Cosmin Cimil, Cosmin Sabou, Cristian Bîscă, Cristi Breban, Daniel Mihăilescu, Daniel Miroțoi, Eugen Chiriță, George Popescu, Ioana Moldovan, Liviu Florin Albei, Mircea Reștea, Octav Ganea, Orsolya Balint, Ovidiu Dumitru Mațiu, Tudor Vintiloiu, Vadim Ghirda. Fotografiile lor au făcut înconjurul României și, de multe ori, al lumii și au arătat ce înseamnă protest made in Ro. Și arată bine!

Dani Sandu se ocupă de interpretarea sociologică, Vlad Odobescu de documentare, Radu Manelici și Artemisa Pascu de designul albumului, al nostru Cosmin Pojoranu de comunicare, Quickdata de infografice, totul la inițiativa Corinei Murafa și, de fapt, a întregii echipe Documentaria – Adrian Câtu, Andrei Pungovschi, Bogdan Dincă, George Popescu și Ioana Moldovan.

Precomandă albumul și susține caravanele civice

Pentru că protestele nu înseamnă doar evenimentele în sine, ci construirea unei conștiințe civice, cu albumul în mână ca arhivă vizuală și punct de pornire pentru discuție, vom organiza dezbateri cetățenești în mai multe orașe din țară și inițiative menite să crească implicarea civică. Aici ne implicăm și mai mult noi, Funky Citizens, responsabili cu educația civică. Vom face o caravană unde, pornind de la ce s-a întâmplat, vom vorbi despre ce se va întâmpla în viitor și despre cum noi, ca cetățeni, ne putem implica pe termen lung.

Avem nevoie de ajutorul tău – precomandă albumul, susține caravanele civice și hai să rămânem împreună băgați în priza civică.

Leave a comment